Concepte perimate si prejudecati, partea I
Cred ca cel mai depasit, mai prost inteles si mai perimat concept, care se bucura fara indoiala de cea mai mare popularitate din lume, din toate timpurile, este cel de “suflet pereche”. Mai pe scurt, oamenii au trait sute de ani cu impresia distincta ca fac parte dintr-un tot, un fel de tandem perfect, si ca scopul lor in viata este sa intalneasca aceasta cealalta jumatate pentru a se simti impliniti. Mi se pare cea mai mare absurditate de cand hau’ si parau’. De unde pana unde s-a ajuns la concluzia ca omul trebuie sa aiba o pereche perfecta? Si ca nu poate fi implinit decat alaturi de aceasta? Asta este un rezultat elocvent al ipotezei ca omul gandeste mai mult decat ar trebui in situatii insignifiante (si prea putin in situatii importante). In primul rand omul este un animal evoluat cu ceva mai multe conexiuni neuronale decat bipedul de rand care se maimutareste prin copaci. Atat. Biologic vorbind, omul este un animal. Animalele au fost create ca sa se reproduca. La fel si omul. De aceea nu exista animale monogame (decat vreo specie de penguin care nu conteaza). Pe scurt, omul nu are perechea lui. Rolul lui este sa isi imprastie samanta, cu cat mai multi parteneri considera el. Asta este eterna scuza a infidelitatii barbatului, ca sa extrapolez, si eu nu o halesc, tocmai fiindca mizez pe teoria de mai sus si anume ca omul este un animal EVOLUAT, inzestrat cu RATIUNE, deci discernamantul dintre bine si rau. Cu alte cuvinte, daca te stii taur comunal, fa bine si evita virginele si domnisoarele cu principii sanatoase si crestine despre relatii, ca sa nu fii si considerat siporc.
Dar deviez.
De ce sunt impotriva conceptului de suflet pereche? Pentru ca nimeni nu reuseste sa explice exact cum anume ar trebui sa fie acest partener pentru a intra in incidenta teoriei. Unii zic ca ar trebui sa fie la fel. Altii ca ar trebui sa fie altceva, ce lipseste. Altii ca opusele se atrag. Unii zic ca doi oameni, amandoi asemanatori fizic si psihic, sunt “facuti unul pentru celalalt”. Altii zic ca dimpotriva, diferentele fizice si psihice, gen yin/yang (care sunt si preferatele mele pana la urma) creeaza “totul”, cercul, simbolul perfect, unitatea primordiala. Cacat.
Faptul ca oamenii sunt singurele animale care traiesc in cupluri este pur si simplu o urmare a evolutiei neuronale (din nou tind sa cred ca daca eram animale, deci mai prosti, eram cu totii fericiti, no brains, no problems). Faptul ca fiecare are pretentia sa intalneasca partenerul perfect, este deja strigator la cer. Fiindca nu exista. Ce exista in schimb sunt zeci si sute de persoane cu care te potrivesti bine, mai bine, si nemaipomenit de bine, cu care poti sa traiesti, si care pot sa te inteleaga. Fiindca, sa fim seriosi, suntem aproape 7 miliarde de oameni pe pamant. Este imposibil sa nu apara mai multe compatibilitati de caractere! Asa ca nu o sa inteleg veci persoanele (majoritatea femele, dar si multimasculi fara respect de sine si incredere in ei, deci fara coaie) care intr-o lume plina de sex opus, stau, se uita si asteapta. Ce? Fat-Frumos, respectiv stiu io, Zana Zanelor. Of, de-ar veni o data! Eu stiu ca e undeva pe acolo…
Va inselati. De foarte multe ori in viata, de cateori va indragostiti, de cate ori spuneti “te iubesc” si o credeti, ati intalnit unul din acesti parteneri pseudo-perfecti. Care va lipseau in acel moment. Fiindca omul isi schimba cerintele odata cu varsta, deci portretul si standardele se modifica. Poate ca acum cativa ani personal asteptam un derbedeu cu 200 km/h, acum imi doresc liniste si rutina, peste cativa ani chiar nu stiu. De-asta dau gresunii cand aflati in niste relatii “incapatanate”se pomenesc dupa cateva luni, un an, doi, zece, ca nuse mai iubesc.
Poate reiese din chestia asta ca nu sunt fana monogamiei. Gresit, sunt, fiindca am procesor de constiinta si nu reusesc sa il stric, futu-i mama ma-sii, duce mult. Sunt de parere ca trebuie sa fii cinstit. Dar si mai puternic cred in cativa ani buni de tinerete de cautari asidue, de futut in stanga si in dreapta, de concubinat, de cunoscut. D-aia se fut relatiile incepute in pruncie si prelungite la absurd, pana cand unul din parteneri “vrea sa cunoasca si altceva”.
Deci pana la urma fiecare trebuie sa se impace cu ideea ca nu exista o pereche perfecta pentru ei, acolo, undeva. Exista doar persoane cu care va “conectati” psihic si sexual. Pun pariu ca daca oricine intra intr-un loc public, acolo exista cel putin 2-3 persoane alaturi de care individul in cauza poate sa isi petreaca linistit restul zilelor. Este o chestie de incidentza, de intamplare, un pur moment al soartei cand doi oameni care se potrivesc se intalnesc. Si mai ales o chestie regretabila de lipsa de curaj cand doi oameni care se potrivesc, se intalnesc, dar nu se remarca.
